Economia socială la nivel global

Actorii economiei sociale sunt actori economici și sociali (asociații, cooperative, fundații și mutuale) active în toate sectoarele societății pentru a răspunde nevoilor oamenilor. Ele se caracterizează printr-un mod diferit de a face afaceri: o formă de antreprenoriat care este determinată de interesul general sau de un obiectiv social, mai degrabă decât de performanța economică și care întruchipează principiile solidarității și justiției sociale, cu un puternic element de participare, co-decizie (personal, utilizatori, membri) și guvernanță democratică.

Unele organizații de economie socială (așa-numita întreprinderi sociale de integrare a muncii – WISE) lucrează pentru incluziunea socială și integrarea pe piața muncii a persoanelor care se confruntă cu discriminare sau sunt expuse riscului de excludere socială (de exemplu, o cooperativă gestionată de femei migrante active în haine proiectarea și combinarea comerțului corect cu designul autohton). Alții furnizează servicii de interes general, inclusiv în sectorul social și al sănătății (de exemplu, unități de îngrijire a copiilor, centre de zi pentru persoanele în vârstă, locuințe sociale pentru persoanele fără adăpost).

Se acordă o atenție din ce în ce mai mare către economia socială și întreprinderile sociale de către UE ca formă de antreprenoriat inclusivă și durabilă, care s-au dovedit în ultimii ani mai rezistenți la criza economică în comparație cu întreprinderile tradiționale: unul dintre motive este acela că activitățile lor foarte mult natura este de obicei înrădăcinată local.

Economia socială studiază relația dintre economie și comportamentul social. Analizează modul în care comportamentul consumatorului este influențat de moravurile sociale, de etică și de alte filozofii umanitare. Economia socială examinează activitatea care are legătură cu economia din comunitate și expune informațiile către comunitate; aceasta include întreprinderile sociale și sectoarele de voluntariat.

O economie socială se dezvoltă din cauza nevoii de soluții noi pentru probleme (sociale, economice sau de mediu) și pentru a satisface nevoile care au fost ignorate (sau inadecvate) de către sectoarele private sau publice. Folosind soluții pentru atingerea scopurilor non-profit, o economie socială are un rol unic în crearea unei societăți puternice, durabile, prospere și inclusive. Este important ca întreprinderile să poată pune în aplicare în mod independent propriile lor inițiative de RSC, deoarece studiile au arătat că acest lucru va avea un impact mult mai mare decât inițiativele de CSR de către guvern.

Organizațiile de economie socială de succes joacă un rol în îndeplinirea obiectivelor politicii guvernamentale prin:

  • Contribuind la crearea de avere social-incluzivă
  • Permitând persoanelor și comunităților să reînnoiască cartierele locale
  • Demonstrarea unor noi modalități de furnizare a serviciilor publice
  • Dezvoltarea unei societăți incluzive și a unei cetățenii active
  • Îmbrățișarea concurenților, deoarece concurența poate indica o mai mare productivitate generală a pieței în atingerea obiectivelor sociale

Canada

Definiția economiei sociale folosită de Chantier de l’économie sociale din Quebec urmează: Economia socială este alcătuită din activități economice bazate pe asociații bazate pe valori ale:

Serviciul pentru membri sau comunitate, mai degrabă decât generarea de profituri și căutarea de profituri financiare;

  • Management autonom (nu este controlat de guvern);
  • Luarea de decizii democratice;
  • Primăria persoanelor și munca peste capital;
  • Bazat pe principii de participare, abilitare și responsabilitate individuală și colectivă.

Economia socială include:

  • activele sociale (locuințe, centre de îngrijire a copiilor etc.) ale organizațiilor comunitare;
  • întreprinderi sociale, inclusiv cooperative și programe generatoare de venituri ale grupurilor non-profit;
  • uniunile de credit și organizațiile de finanțare socială precum fondurile de împrumuturi comunitare;
  • întreprinderi de formare și dezvoltare a competențelor; și
  • organizații sectoriale și regionale, de ex. asociații energetice de reînnoire.

Rețeaua de Dezvoltare Economică a Comunității Canadiene (CCEDNet) este o organizație națională condusă de membri, angajată să consolideze comunitățile canadiene prin crearea de oportunități economice care să îmbunătățească condițiile sociale și de mediu. Hub-ul canadian de economie socială (CSEHub) a acționat ca facilitator între 2005 și 2011, promovând colaborarea între șase centre regionale de cercetare din Canada (Québec, Atlantic, sudul Ontario, Prairies și nordul Ontario, BC și Alberta și Nordul) și creând oportunități. și schimburi cu rețele internaționale. Parteneriatele canadiene de cercetare în economie socială (CSERP) au fost înființate în 2005 printr-un grant de 5 ani pentru științe sociale și științe umane. Peste 300 de cercetători, derivați din universități și organizații ale economiei sociale, au creat peste 400 de produse, inclusiv cărți electronice, lucrări ocazionale și serii de hârtie.

 

Franţa

Termenul „economie socială” provine din economia socială franceză, înregistrată pentru prima dată în jurul anului 1900. Sectorul cuprinde patru familii de organizații: cooperative, mutuale, asociații (organizații voluntare) și fundații (care, în Franța, trebuie să fie de „utilitate publică”) ). Economia socială este un sector major, reprezentând 10,3 la sută din ocuparea forței de muncă.

 

Spania

Prima lege a economiei sociale din Europa a fost aprobată în Spania la începutul anului 2011. Până în 2013, economia socială din Spania a reprezentat 12% din Produsul Intern Brut, cu peste 44.500 de întreprinderi, peste 2.215.000 de angajați, care au afectat peste 16.528.000 de persoane asociate și producând 150.978 milioane EUR în vânzări brute. [8] În consecință, conceptul de economie socială este ferm încorporat în instituțiile academice, politice și economice ale țării.

Procesul de integrare politică națională a economiei sociale în Spania a început în 1990 odată cu crearea Institutului Național pentru Promovarea Economiei Sociale (Institutul Nacional de Foment al Economiei Sociale – INFES) prin Legea 31/1990 de către Parlamentul Spaniei la 27 Decembrie din acel an. INFES a înlocuit fosta Direcție Generală a Cooperativelor și a Societăților Proprietarilor Muncitori (Direcția Generală de Cooperative și Societăți Laborale) a Ministerului Muncii și Securității Sociale din Spania. Printre scopurile sale a fost promovarea organizațiilor din economia socială și, din acest motiv, a creat Institutul din rândul membrilor săi. Atunci când INFES a încetat să funcționeze în anul 1997, sarcinile sale au fost asumate de Direcția Generală pentru Promovarea Economiei Sociale (Direcția Generală a Promovării Economiei Sociale) și Fondul Social European. Legea 27/1999 privind cooperativele, din 16 iulie 1999, a încorporat Consiliul pentru promovarea economiei sociale ca organ consultativ și consultativ pentru activitățile legate de economia socială, iar reglementările sale au fost puse în aplicare prin Decretul regal 219/2001, din 2. Martie, pentru autorizarea organizării și funcționării Consiliului. Astfel, acest Consiliu este instituit ca instituția care oferă vizibilitate diferitelor organizații din economia socială

În plus, și datorită descentralizării puterilor care caracterizează sistemul teritorial al Spaniei, există diferite reguli de fond privind diversele entități din economia socială a căror reglementare se încadrează în sfera de aplicare a guvernelor regionale, dând naștere existenței unor instituții similare în cadrul fiecărui autonom comunitatea participanților la industrie. Diferitele forme de cooperative și, printre ele, cele ale lucrătorilor asociați, consumatorilor, locuințelor, agriculturii, serviciilor, navigatorilor, creditelor, educației, sănătății, cooperativelor de asigurări și transporturilor, societăților și asociațiilor deținute de lucrători, fundațiilor și societăților mutuale, inserției companii, centre speciale de angajare, companii de prelucrare agricolă și asociațiile de pescari împărtășesc principiile directoare ale economiei sociale. Toate aceste organizații sunt acoperite, direct sau indirect, de articolele menționate anterior din Constituția spaniolă. Principiile lor le conferă un caracter distinct și specific în ceea ce privește alte tipuri de societăți comerciale și organizații din Spania.

În 1992 a fost înființată o confederație națională de întreprinderi cu economie socială, CEPES (Confederación Empresarial Española de Economía Social), pentru a reprezenta interesele apartenenței sale și a furniza o platformă pentru dialogurile instituționale cu autoritățile publice, iar organizația a ajuns la maturitate prin integrarea politică. Astăzi, CEPES este o confederație cu sfera națională și apartenență intersectorială și este recunoscută ca o instituție cu cel mai înalt nivel din economia Spaniei. [10] În fiecare an, organizația colectează date și publică mai multe rapoarte despre starea sectorului economiei sociale atât în ​​Spania, cât și în Marea Mediterană. Sunt raportate și date comparative ale economiei sociale spaniole în raport cu sectoare similare din alte părți ale lumii.

 

Uniunea Europeana

La nivel european, predomină conceptul francez. În 1989, Comisia Delors a înființat o unitate de economie socială pentru a coordona mișcarea la nivel european; cu toate acestea, textele oficiale au adoptat termenul „Cooperative, mutuale, asociații și fundații” (CMAF). Economia socială este una dintre cele nouă teme ale inițiativei comunitare EQUAL de 3 miliarde de euro.

Comitetul Economic și Social European a publicat un studiu întocmit de CIRIEC (Centrul Internațional de Cercetare și Informații privind Economia Publică, Socială și Cooperativă) privind economia socială din Uniunea Europeană, disponibil în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunea.Un studiu mai recent a fost realizat în 2017, axat pe noile concepte emergente legate de economia socială și noile politici publice legate de economia socială.

Parlamentul European a înființat un Intergrup de economie socială (SEIG), care a integrat europarlamentarii din 5 grupuri politice și din 6 țări. Economia socială reprezintă 2 milioane de întreprinderi, inclusiv mutuale și cooperative și angajează peste 14 milioane de angajați plătiți în Uniunea Europeană.

 

Regatul Unit

În Marea Britanie, mișcarea întreprinderilor sociale este cea în care se concentrează discuțiile despre o mare parte a economiei sociale cu o alianță pentru economia socială creată pentru a susține un ecosistem de afaceri și organizații de caritate axate pe impactul social. De asemenea, este o frază folosită de Partidul Muncii pentru a descrie economia din întreprinderile sociale din Marea Britanie. Există un ministru pentru societatea civilă din Marea Britanie, care este responsabil în mod expres pentru întreprinderile sociale și investițiile sociale.

 

Statele Unite

În Statele Unite, schimbările sociale rapide au dus la schimbări atât în ​​scopuri, cât și în forme organizatorice ale actorilor din economia socială. O serie diversă de organizații, companii, constituie economia socială, inclusiv întreprinderile cu scop lucrativ, 501 (c) (3) fără scop lucrativ, cooperative, uniuni de credit, societăți cu răspundere limitată, întreprinderi sociale și corporații cu beneficii. Cele care nu se încadrează perfect în categoriile menționate mai sus pot fi considerate o organizație hibridă. Unii savanți definesc hibrizii ca organizații care mențin o misiune socială în timp ce urmăresc profit, dar alții îi definesc mai precis ca proiecte cu scop lucrativ care operează pentru a genera venituri pentru un partener non-profit. Hibrizii au existat în primul rând în sectoare precum formarea profesională, asistența medicală și microcreditul, dar s-au extins recent pentru a include ecologismul, tehnologia și chiar consultanța. Diferențele organizaționale sunt recunoscute în codurile fiscale ale mai multor state cu entități, cum ar fi corporațiile cu beneficii.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) definește sectoare diferit, în funcție de scop. Un sector poate fi un grup de instituții, cum ar fi guvernul (autoritatea fiscală), afacerile (profitul impozabil), filantropia (non-impozitul non-profit) și gospodăria (venitul personal impozabil). Cu toate acestea, din cauza instituțiilor din ce în ce mai hibridizate în cadrul economiei sociale, este posibil ca categorizarea acestora să nu se încadreze clar în busola întreprinderii sociale. Desemnarea poate depinde de structurile juridice și financiare, precum și de scopul și obiectivele organizației. Este posibil ca factorii de decizie să aibă nevoie să modifice limitele legale pentru a se adapta acestei economii sociale dinamice.

Economia Socială în România

 În România, cadrul legal al economiei sociale este reprezentat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială ale cărei prevederi se aplică conform Normelor metodologice (Hotărârea nr. 585/2016).

Economia socială, denumită informal și cel de-al treilea sector, este definită ca fiind ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin:

  • creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
  • producerea şi furnizarea de bunuri;
  • prestarea de servicii;
  • execuţia de lucrări.

Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.

Principiile economiei sociale sunt:

  1. a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
  2. b) solidaritate şi responsabilitate colectivă;
  3. c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
  4. d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
  5. e) caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  6. f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
  7. g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Obiectivele economiei sociale sunt:

  1. a) consolidarea coeziunii economice şi sociale;
  2. b) ocuparea forţei de muncă;
  3. c) dezvoltarea serviciilor sociale.

Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale realizează, în principal, următoarele activităţi de interes general:

  1. a) producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
  2. b) promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
  3. c) dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  4. d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sprijină activităţile de economie socială prin:

  1. a) recunoaşterea rolului întreprinderilor sociale prin acordarea atestatului de întreprindere socială;
  2. b) recunoaşterea rolului întreprinderilor sociale de inserţie prin acordarea mărcii sociale;
  3. c) dezvoltarea mecanismelor de sprijinire a întreprinderilor sociale de inserţie;
  4. d) promovarea şi susţinerea dezvoltării resurselor umane din domeniul economiei sociale;
  5. e) participarea la activităţi de economie socială prin colaborare în diferite forme, potrivit legii;
  6. f) înfiinţarea de centre de informare şi consiliere în domeniul economiei sociale.

Potrivit Legii nr. 219/2015 privind economia socială, entitățile economiei sociale din România sunt reprezentate de:

  • întreprinderea socială;
  • întreprinderea socială de inserție.

 

Întreprinderea socială este persoana juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială şi respectă principiile economiei sociale.

Atestatul de întreprindere socială se acordă întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înfiinţare şi funcţionare, respectarea următoarelor criterii:

  1. a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  2. b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  3. c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  4. d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.

 

Întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;
  2. b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a persoanelor defavorizate.

În 2011, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a realizat un Raport de cercetare privind economia socială în România din perspective europeană comparată, încadrul proiectului “Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate”, finanțat din Fondul Social European.

În România, principal sursă de finanțare pentru entitățile economiei sociale este Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.